Archive for April, 2013

Vanzarile Farmaceutica Remedia, in crestere in primul trimestru al anului

Tuesday, April 30th, 2013

Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia a inregistrat in primele trei luni ale anului in curs vanzari de aproximativ 61 de milioane de lei, in crestere cu circa 15% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In primul trimestru al lui 2013 Farmaceutica Remedia a obtinut un profit de 1,59 milioane de lei, in scadere cu 42% fata de cel inregistrat in primul trimestru din 2012. Pentru acest an, conducerea companiei intentioneaza sa creasca cifra de afaceri a distribuitorului de medicamente cu 8% comparativ cu 2012, la 58 de milioane de euro. De asemenea, Farmaceutica Remedia intentioneaza sa isi extinda lantul de farmacii Remedia la peste 80 de unitati. Lantul de farmacii Remedia se situeaza in topul celor mai mari zece lanturi farmaceutice din Romania, cu o cota de piata de 2%.

Sursa: Capital, Foto: Economica.net.

Bristol-Myers Squibb a inregistrat vanzari de circa 3,8 miliarde de dolari in primul trimestru

Monday, April 29th, 2013

Compania farmaceutica Bristol-Myers Squibb a inregistrat in primul trimestru al anului in curs vanzari nete de aproximativ 3,8 miliarde de lei, in scadere cu circa 27% comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior. Producatorul de medicamente s-a confruntat cu expirarea mai multor patente pe piata americana. Din acest motiv, vanzarile companiei au inregistrat o scadere cu 44% in primele trei luni ale anului comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut in SUA, in timp ce la nivelul celorlalte piete s-a raportat o crestere a vanzarilor cu circa 6%. “Primul trimestru al anului a reprezentat un inceput bun pentru companie, iar pe parcursul lui 2013 intentionam sa ne concentram pe cresterea vanzarilor la produsele pe care le avem deja in portofoliu”, a declarat Lamberto Andreotti, director general al Bristol-Myers Squibb.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Topnews.in.

Afacerile diviziei de diabet a Roche au crescut cu 6% in 2012

Wednesday, April 24th, 2013

Afacerile diviziei de diabet a producatorului de medicamente Roche, Roche Diabetes Care, au inregistrat o crestere cu circa 6% in 2012, la aproximativ 37 de milioane de lei, potrivit datelor oferite de conducerea companiei. Roche Diabetes Care este o divizie care face parte din Roche Diagnostics, fiind specializata pe dezvoltarea sistemelor de automonitorizare a nivelului glicemiei. De la sfarsitul anului trecut, divizia Roche Diabetes Care are un nou sef in persoana lui Andrei Foisor, acesta fiind primul roman care conduce operatiunile diviziei in tara noastra. Postul de sef al diviziei a fost ocupat anterior de Guido Mitchell, promovat in functia de manager de marketing si dezvoltare in cadrul Roche Diabetes Care din Rusia.

Sursa: Curierul National, Foto: Businessmagazin.ro.

Acetaminofenul ar putea trata si durerile aparute pe fond emotional

Monday, April 22nd, 2013

Acetaminofenul, unul dintre cele mai comune medicamente utilizate la nivel mondial, ar putea fi utilizat si in tratamentul durerilor aparute pe fond emotional si chiar in tratarea anxietatii, sustine un studiu realizat recent in Canada. Potrivit coordonatorului studiului, Daniel Randles, durerea se poate extinde dincolo de limitele tesuturilor afectate, manifestandu-se ca durere emotionala si afectand intreaga dispozitie. Conform cercetatorilor, administrarea de acetaminofen pare sa inhibe semnalele transmise creierului care sunt transformate ulterior in senzatia de durere. Oamenii de stiinta canadieni au analizat starea de sanatate si dispozitia in diverse momente ale zilei in cazul a peste 120 de persoane, in urma administrarii de paracetamol.

Sursa: Realitatea.net, Foto: Cromos.com.

Actionarii Biofarm vor incasa dividende in valoare de peste 14 milioane de lei

Friday, April 19th, 2013

Actionarii producatorului de medicamente Biofarm vor incasa in acest an dividende in valoare de 14,2 milioane de lei din profitul net pe anul trecut. Circa 60% din actiunile Biofarm sunt detinute cumulat de trei SIF-uri: SIF Oltenia, care detine 27% din actiuni, va primi 3,83 milioane de lei, SIF Banat-Crisana, care are circa 21% din actiuni, va primi dividende in valoare de circa 3 milioane de lei, iar SIF Moldova, care detine circa 13% din companie, va incasa circa 1,8 milioane de lei. Bugetul pentru acest an al Biofarm prevede venituri din vanzari in crestere cu 10%, de aproximativ 115 milioane de lei, si un profit net cu circa 9,5% mai mic comparativ cu anul trecut.

Sursa: Ziarul Financiar, Foto: 100eyes.ro.

Abbott si-a crescut vanzarile la nivel mondial cu 3,5%

Thursday, April 18th, 2013

Compania farmaceutica Abbott si-a crescut vanzarile la nivel mondial cu circa 3,5% in primele trei luni ale anului in curs, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior. Producatorul de medicamente a inregistrat vanzari in valoare de aproximativ 5,4 miliarde de dolari in primul trimestru, inregistrand o crestere cu 6,4% a vanzarilor in ceea ce priveste divizia de diagnostice. Pe pietele emergente, vanzarile companiei au fost de aproximativ 2,2 miliarde de dolari, reprezentand mai mult de 40% din vanzarile totale ale Abbott. Printre pietele emergente cele mai importante in domeniul farmaceutic se numara India, Rusia, China si Brazilia, la care se adauga alte 10 state care reprezinta circa 50% din vanzarile totale ale companiei pe piete emergente.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Businessweek.com.

Producatorul de medicamente Sanofi, interesat de cercetarea in domeniul biomedical

Wednesday, April 17th, 2013

Compania farmaceutica Sanofi si-a anuntat recent implicarea in doua proiecte majore de cercetare franco-germane. In cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia “Saptamanii franco-germane pentru stiinta”, Sanofi a anuntat ca va participa la crearea Centrului franco-german de cercetare avansata in domeniul medicamentelor si ca va sprijini Centrul universitar pentru sanatate publica Paris-Berlin. “Avand in vedere ca in acest an marcam cea de-a 15-a aniversare a colaborarii franco-germane in domeniul farmaceutice, compania Sanofi este mandra sa contribuie la crearea Centrului franco-german de cercetare avansata in domeniul medicamentelor, institutie care va accelera descoperirile in domeniul biomedical si le va transforma in terapii viabile, in beneficiul pacientilor”, a declarat dr. Elias Zerhouni, presedinte al diviziei globale de cercetare si dezvoltare a Sanofi.

Sursa: PharmaNews.eu, Foto: Wsj.com.

Merck finanteaza cercetarea in domeniul bolilor rare

Monday, April 15th, 2013

Merck Serono, o divizie a companiei farmaceutice Merck, a anuntat recent ca va oferi peste 2,8 milioane de euro pentru finantarea activitatii de cercetare a Fundatiei EspeRare, o organizatie non-profit lansata de trei angajati ai diviziei Serono. Fundatia are in vedere cercetarea in domeniul bolilor rare, urmand sa beneficieze si de transferul patentului pentru substanta activa rimeporid, un medicament dezvoltat de Merck initial pentru terapia insuficientei cardiace. Fundatia EspeRare va investiga pentru inceput utilizarea acestei substante active in terapia distrofiei musculare Duchenne, o boala genetica rara care efecteaza in medie unul din 3.600 de baieti. “Fundatia va juca un rol cheie, dezvoltand in premiera un sistem care aduce impreuna actorii principali capabili sa exploreze posibilitatile terapeutice noi ale substantelor active existente, accelerand in cele din urma procesul de cercetare si dezvoltare in domeniul bolilor rare”, a declarat Francois Naef, presedintele consiliului de conducere al Merck Serono.

Sursa: PharmaNews.eu, Foto: Prwatch.org.

Vanzarile Roche, in crestere cu 6% in primul trimestru al anului

Friday, April 12th, 2013

Compania farmaceutica Roche a inregistrat vanzari mai mari cu circa 6% in primul trimestru al anului in curs, comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Compania a raportat vanzari in valoare de circa 11,6 miliarde de franci elvetieni in primele trei luni ale anului, pe fondul cresterii cererii pentru medicamentele oncologice si pentru produsele de laborator realizate de Roche. De asemenea, si vanzarile de Tamiflu au inregistrat o crestere semnificativa, pe fondul cazurilor de gripa inregistrate in America de Nord. Vanzarile grupului farmaceutic au inregistrat cresteri importante in special in Statele Unite si pe pietele din statele emergente.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Omsj.org.

Acord de colaborare intre Bayer si Centrul german de cercetare a cancerului, in domeniul imunoterapiei

Thursday, April 11th, 2013

Compania farmaceutica Bayer Healthcare a incheiat recent un acord de colaborare cu Centrul german de cercetare a cancerului (DKFZ) pentru dezvoltarea de noi medicamente in domeniul oncologic dar si in domeniul imunoterapiei. Medicamentele din aceasta ultima categorie reprezinta o abordare promitatoare in tratamentul cancerului, cercetatorii avand drept scop reactivarea selectiva a sistemului imunitar uman astfel incat acesta sa reactioneze impotriva tumorilor canceroase. “Suntem incantati de faptul ca putem colabora cu Centrul german de cercetare a cancerului pentru a dezvolta noi optiuni de tratament in domeniul imunoterapiei pentru pacientii care sufera de boli oncologice”, a declarat Dr. Andreas Busch, seful diviziei globale de dezvoltare a Bayer.

Sursa: Pharmanews.eu, Foto: Picasa.com.