Archive for December, 2013

Un nou medicament, utilizat in tratamentul insuficientei cardiace

Tuesday, December 31st, 2013

O echipa de oameni de stiinta din Marea Britanie a descoperit un nou medicament care ar putea fi utilizat in tratamentul insuficientei cardiace. Cercetatorii au descoperit ca serelaxina, o versiune de sinteza a hormonului uman relaxina, poate reduce semnificativ incidenta deceselor in randul pacientilor cu insuficienta cardiaca. Peste 900.000 de persoane din Marea Britanie sufera de insuficienta cardiaca. Corpul uman cauta sa compenseze capacitatea tot mai redusa a inimii de a popma sangele in corp prin cresterea tensiunii arteriale si prin ingustarea vaselor de sange, fapt care afecteaza si mai mult inima pe termen lung. Medicamentele actuale reduc efortul la care este supusa inima, scazand tensiunea arteriala, spre exemplu.

Sursa: Daily Mail, Foto: Health.com.

Medicament impotriva maladiei Alzheimer, dezvoltat de o echipa de oameni de stiinta britanici

Monday, December 30th, 2013

O echipa de cercetatori din Marea Britanie a dezvoltat un medicament care ar putea fi utilizat in prevenirea si in tratamentul bolii Alzheimer. Medicamentul, sub forma orala, ar putea fi lansat in urmatorii cinci ani, aflandu-se in prezent in teste clinice. Tratamentul permite reducerea cu pana la 90% a placilor de amiloid de la nivelul creierului si urmeaza sa fie testat in scurt timp pe aproximativ 3.000 de persoane din 21 de tari. Pana acum medicamentul a fost testat pe 200 de pacienti pe durata a trei luni. Potrivit medicului Craig Ritchie, coordonatorul studiului efectuat de Imperial College din Londra, Marea Britanie, substanta activa MK-8931 va fi usor de administrat pacientilor, testele clinice initiale urmand sa vizeze 1.960 de pacienti cu o forma usoara sau moderata de Alzheimer.

Sursa: Realitatea.net, Foto: Bionews-tx.com.

Vaccinul antigripal, mai putin eficient in cazul barbatilor

Friday, December 27th, 2013

Vaccinul antigripal este in general mai putin eficient in cazul barbatilor decat in cazul femeilor, sustine un studiu realizat recent. O echipa de cercetatori din Statele Unite sustine ca barbatii sunt mai vulnerabili decat femeile la infectiile bacteriene, virale sau parazitare deoarece sistemul lor imunitar nu raspunde la fel de eficient ca cel al femeilor la vaccinuri. Oamenii de stiinta considera ca responsabil de acest fenomen este nivelul crescut de testosteron din organismul barbatilor. Ei au descoperit ca in cazul barbatilor cu niveluri mai scazute de testosteron raspunsul imunitar in urma vaccinarilor era mai puternic. Studii anterioare au aratat ca testosteronul are proprietati antiinflamatoare, inflamatia fiind unul dintre mecanismele prin care sistemul imunitar lupta impotriva agentilor patogeni.

Sursa: Romania Libera, Foto: Picasa.com.

Un vaccin impotriva cancerului cerebral, testat in Regatul Unit

Tuesday, December 24th, 2013

In Marea Britanie au fost initiate primele studii clinice pe oameni pentru testarea unui vaccin impotriva cancerului cerebral. Primul pacient din Europa care a primit tratamentul este internat la Spitalul King’s College din Londra. Dobert Demeger, in varsta de 62 de ani, a fost diagnosticat cu cancer cerebral in acest an. Vaccinul a fost creat special pentru el si incearca sa stimuleze sistemul imunitar sa lupte impotriva tumorilor canceroase. Noul tratamentul urmeaza sa fie testat si in alte 50 de spitale din Statele Unite. Pacientul a suferit o operatie pentru indepartarea tumorilor, pe baza tesutului recoltat fiind dezvoltat un vaccin impotriva acestora. Barbatul va beneficia de 10 doze de vaccin in urmatorii doi ani.

Sursa: BBC News, Foto: Oradestiri.ro.

Dragos Damian: Repornirea Institutului Cantacuzino reprezinta o victorie economica

Monday, December 23rd, 2013

Dragos Damian, directorul general al producatorului de medicamente Terapia Ranbaxy si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR), este de parere ca repornirea activitatii Institutului Cantacuzino din Bucuresti reprezinta o “victorie economica” pentru tara noastra. Damian atrage atentia prin intermediul unui articol de opinie publicat in Ziarul Financiar ca relansarea liniei de productie de la Cantacuzino reprezinta o franare a dezindustrializarii Romaniei. Presedintele APMGR a declarat ca nu exista multe structuri similare Institutului Cantacuzino la nivel mondial, probabil doar 7 sau 8, capabile sa fabrice si sa comercializeze vaccinuri, reactivi, seruri si produse biologice. In opinia directorului general al Terapia Ranbaxy, Institutul Cantacuzino trebuie sa invete regulile economiei de piata, sa fie condus ca o afacere si sa gaseasca parteneri regionali care sa ii asigure piete de desfacere catre Asia, Africa sau America de Sud, unde nu exista o piata dezvoltata in acest sens.

Sursa: Ziarul Financiar, Foto: Incont.ro.

Bayer va prelua compania norvegiana Algeta

Friday, December 20th, 2013

Producatorul german de medicamente Bayer a obtinut acordul consiliului de administratie al companiei farmaceutice norvegiene Algeta pentru preluarea companiei in schimbul sumei de aproximativ 2,9 miliarde de dolari. Compania norvegiana va contribui la portofoliul Bayer cu un tratament dezvoltat impreuna cu producatorul german impotriva cancerului de prostata. Potrivit lui Marjin Dekkers, directorul general al Bayer, medicamentul are un potential foarte mare in ceea ce priveste tratamentul cancerului de prostata. Bayer se asteapta sa finalizeze tranzactia de preluare a companiei in primul trimestru din 2014.

Sursa: Bursa, Foto: Picasa.com.

AstraZeneca va prelua divizia de diabet a Bristol-Myers Squibb

Thursday, December 19th, 2013

Compania farmaceutica Bristol-Myers Squibb a anuntat ca a semnat recent un acord cu producatorul de medicamente AstraZeneca prin care acesta din urma va prelua divizia de diabet a Bristol-Myers Squibb la nivel global. AstraZeneca va plati o suma initiala de 2,7 miliarde de dolari catre Bristol-Myers Squibb pentru preluarea diviziei, urmand sa plateasca ulterior circa 1,4 miliarde de dolari. De asemenea, va efectua o serie de plati bazate pe vanzarile nete pana in 2025. Consiliul de management al Bristol-Myers Squibb a aprobat aceasta tranzactie. “Acest acord ne va permite sa evoluam ca business si sa crestem resursele alocate oportunitatilor care ne permit sa aducem valoare pe termen lung atat pentru pacienti, pentru companie, cat si pentru actionari”, a declarat Lamberto Andreotti, director general al Bristol-Myers Squibb.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Topnews.in.

Elena Mitova, Novartis: Anul 2013 a fost unul bun pe piata din Romania

Wednesday, December 18th, 2013

Elena Mitova, director regional al Novartis pe Romania, CIS (Commonwealth of Independent States) si Ucraina, a declarat ca anul 2013 a fost unul bun pentru producatorul de medicamente pe piata din Romania. Compania farmaceutica elvetiana a recrutat oameni noi in echipa de management in ultimele luni si a trimis spre evaluare la Ministerul Sanatatii 13 produse care ar urma sa intre pe lista de medicamente gratuite si compensate. Mitova, de origine bulgara, si-a inceput mandatul in Romania in urma cu doi ani. Incepand cu luna octombrie a acestui an din echipa de management a Novartis face parte si Alina Culcea (Head of public affairs and market access), fostul director general adjunct al Actavis. De asemenea, in echipa de oncologie a Novartis a fost adusa in urma cu cateva saptamani Ioana Bianchi, pe functia de consultant.

Sursa: Ziarul Financiar, Foto: Wikipedia.org.

Producatorul de medicamente Gedeon Richter, interesat sa intre pe piata din Brazilia

Tuesday, December 17th, 2013

Producatorul maghiar de medicamente Gedeon Richter a anuntat recent ca intentioneaza sa intre pe piata farmaceutica din Brazilia, una dintre cele mai mari la nivel mondial. Compania a semnat recent un acord care ii permite sa achizitioneze pachetul majoritar de actiuni de la distribuitorul brazilian de medicamente Next Pharma. Pentru acest pachet de actiuni producatorul ungar a platit aproximativ 0,5 milioane de dolari. Richter va putea sa achizitioneze si restul de 49% din actiuni in viitorul apropiat. Compania a mizat pe faptul ca piata farmaceutica braziliana inregistreaza unul dintre cele mai rapide ritmuri de crestere la nivel mondial. Gedeon Richter se asteapta la cresterea vanzarilor incepand cu 2015.

Sursa: Ziarul Financiar, Foto: Richter.hu.

Lundbeck lucreaza la un vaccin impotriva bolii Alzheimer

Monday, December 16th, 2013

Compania farmaceutica Lundbeck a anuntat ca lucreaza in prezent, impreuna cu producatorul japonez de medicamente Otsuka Pharmaceutical, la un vaccin impotriva bolii Alzheimer. Noul vaccin, denumit Lu AF20513, are in vedere inhibarea aparitiei placilor de amiloid care stau la baza bolii Alzheimer. Lundbeck va primi din partea Otsuka suma initiala de 4 milioane de euro, Lundbeck urmand sa finanteze etapa de dezvoltare a medicamentului. Compania spera ca studiile clinice de faza I pentru noul vaccin sa fie initiate in 2014. De asemenea, cele doua companii sunt interesate sa dezvolte medicamente care sa vizeze si alte simptome ale bolii Alzheimer, cum ar fi agitatia. AF20513 este un vaccin care declanseaza o reactie a sistemului imunitar uman impotriva proteinei care formeaza placa de amiloid.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Lundbeck.com.