Noi informatii in legatura cu medicamentul Velcade, transmise de Colegiul Farmacistilor

January 20th, 2012

Producatorul medicamentului Velcade, compania Janssen Cilag, doreste sa informeze medicii si farmacistii ca procedura corecta de administrare a produsului care contine substanta activa bortezomib este doar injectia intravenoasa, nefiind permisa administrarea medicamentului prin nicio alta cale, se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul Colegiului Farmacistilor.  Documentul recomanda o serie de masuri de precautie in ceea ce priveste administrarea medicamentului Velcade 1 mg si 3,5 mg pulbere pentru solutie injectabila, printre care utilizarea de conectori diferiti pentru medicamentele care trebuie administrate pe cale intrarectala sau intravenoasa atunci cand este posibil, administrarea intrarectala a chimioterapiei la un moment diferit fata de orice alta administrare parenterala de chimioterapie, atunci cand este posibil, etichetarea clara a seringilor cu numele medicamentului si calea de administrare utilizata, impunerea unor proceduri care sa regementeze citirea de doua ori a etichetei seringii inainte de administrare si administrarea injectiei doar de catre persoane cu instruire corespunzatoare. De asemenea, documentul recomanda instruirea si informarea profesionistilor in domeniul sanatatii implicati in administrarea si/sau managementul chimioterapiei cu privire la pericolele generate de administrarea intrarectala a medicamentului si la masurile de reducere a riscurilor implicate.

Sursa: Colegiul Farmacistilor, Foto: Fresenius-kabi.ro.

Novartis lanseaza doua noi medicamente in China

January 19th, 2012

Compania farmaceutica Novartis a primit aprobarea de a lansa pe piata chineza doua noi medicamente: Lucentis (ranibizumab), destinat terapiei degenerescentei maculare cauzate de varsta, si Galvus (vildagliptin), un tratament oral destinat pacientilor cu diabet de tip II. Degenerescenta maculara reprezinta o cauza importanta de pierdere a vederii pentru persoanele de peste 55 de ani, in China fiind diagnosticate anual circa 300.000 de noi cazuri. De asemenea, 75 de milioane de persoane din aceasta tara se confrunta cu diabet de tip II, numarul lor fiind in crestere. “Obtinerea acestei aprobari demonstreaza decizia Novartis de a asigura medicamente destinate pacientilor din statele emergente si de a largi accesul acestora la tratamentele inovative de care au nevoie. Suntem multumiti de faptul ca putem sa punem la dispozitia medicilor si pacientilor din China cele doua medicamente care vin in sprijinul politicilor de sanatate publica din aceasta tara”, a declarat David Epstein, sef al diviziei de farmaceutice a Novartis.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Businessweek.com.

Sanofi investeste intr-o companie biofarmaceutica americana

January 18th, 2012

Conducerea producatorului farmaceutic Sanofi a decis sa incheie un parteneriat cu compania biofarmaceutica americana Warp Drive Bio, in vederea dezvoltarii de noi medicamente prin aplicarea tehnologiilor genomice. Parteneriatul presupune realizarea mai multor investitii in cadrul companiei biofarmaceutice, la acest acord participand si alte doua companii de profil interesate sa investeasca in acest domeniu: Third Roch Ventures si Greylock Partners. Tehnologia Warp Drive Bio utilizeaza o platforma specializata in indentificarea unor noi medicamente utilizand microbiologie dar si tehnici informatice performante. In urma acordului incheiat recent Sanofi si Third Rock Ventures vor investi circa 125 de milioane de dolari in dezvoltarea companiei biofarmaceutice, intregul program urmand sa se deruleze pe parcursul urmatorilor cinci ani.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Infarm.com.

Baxter reia distributia solutiilor de dializa peritoneala

January 17th, 2012

Compania farmaceutica Baxter reia distributia solutiilor de dializa peritoneala Dianeal, Extraneal si Nutrineal, se arata intr-un comunicat de presa al producatorului emis pe site-ul Colegiului Farmacistilor din Romania. De comun acord cu Agentia Europeana a Medicamentelor si Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman, incepand cu luna ianuarie producatorul de medicamente va relua distributia solutiilor pentru dializa peritoneala fabricate la Castlebar, Irlanda, dupa ce la sfarsitul lunii decembrie 2011 a fost sistata livrarea acestora pe fondul riscului crescut de peritonita aseptica. Avand in vedere ca situatia a fost remediata, compania va relua distributia produselor fabricate in unitatea de productie din Irlanda, acestea urmand sa inlocuiasca treptat cantitatile existente din aceste produse, fabricate in alte unitati de productie ale Baxter.

Sursa: Colegiul Farmacistilor, Foto: Businessweek.com.

Novartis isi consolideaza afacerile din SUA

January 16th, 2012

Compania farmaceutica Novartis intentioneaza sa isi consolideze pozitia pe piata din Statele Unite, restructurand o parte din divizii, in conditiile in care in acest an expira patentele pentru mai multe medicamente originale din portofoliul producatorului. “Suntem constienti de faptul ca urmatorii doi ani vor reprezenta o provocare pentru divizia de farmaceutice din Statele Unite si incercam sa ne concentram pe anumite produse din portofoliul companiei. Decizia de restructurare a unor divizii este necesara in conditiile in care vom putea aloca astfel mai usor resurse anumitor medicamente, orferind alternative noi de tratament pacientilor”, a declarat David Epstein, seful diviziei de farmaceutice a Novartis. Un element important al planului de restructurare il reprezinta reducerea personalului din cadrul diviziei de medicina generala cu circa 1.630 de persoane. Restructurarea va fi pusa in aplicare pana in trimestrul doi al acestui an.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Newsfox.in.

Bayer HealthCare isi extinde divizia de cercetare din Statele Unite

January 12th, 2012

Compania farmaceutica Bayer intentioneaza sa isi extinda divizia de cercetare din Statele Unite, punand la dispozitia companiilor biofarmaceutice interesate care dezvolta produse farmaceutice compatibile cu portofoliul Bayer HealthCare laboratorul producatorului farmaceutic, desfasurat pe o suprafata de 550 de metri patrati, in cadrul unui nou proiect denumit CoLaborator. Noul proiect ar putea permite Bayer sa colaboreze cu cel putin trei sau patru companii biofarmaceutice de dimensiuni mici, proiectul urmand sa fie lansat cel tarziu in vara lui 2012. “CoLaborator reprezinta o extensie naturala si o abordare unica a parteneriatelor de cercetare in cadrul careia recunoastem faptul ca inovarea si cooperarea carora li se asociaza impartirea riscurilor si beneficiilor ne vor ajuta sa depasim activitatea obisnuita a unui laborator de cercetare”, a declarat prof. Andreas Busch, membru al comitetului executiv al Bayer.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Picasa.com.

Suplimentele de Vitamina B si acidul folic, utile in prevenirea pierderilor de memorie

January 11th, 2012

Administrarea de Vitamina B12 si suplimente de acid folic ar putea fi utila pentru imbunatatirea memoriei in cazul persoanelor in varsta. Conform unei echipe de cercetatori australieni, vitaminele ar putea avea un rol important in ceea ce priveste imbunatatirea capacitatii cognitive a persoanelor in varsta. Concluziile la care au ajuns cercetatorii australieni au rezultat in urma unui studiu realizat pe 700 de persoane, cu varsta intre 60 si 74 de ani, carora li s-a administrat o doza zilnica de Vitamina B12 si de acid folic, dar si medicamente placebo.

Sursa: Daily Mail, Foto: Picasa.com.

Roche Romania estimeaza o crestere cu circa 5% a vanzarilor in 2012

January 10th, 2012

Conducerea companiei farmaceutice Roche Romania estimeaza ca in 2012 ar putea inregistra o crestere cu circa 5% a vanzarilor. Dan Zamonea, directorul general al Roche, a precizat recent ca a preferat adoptarea unei variante conservatoare cu o crestere moderata a vanzarilor, in conditiile in care piata romaneasca de profil este una extrem de dinamica. In 2011, compania farmaceutica a inregistrat o cifra de afaceri de circa 900 de milioane de lei. Potrivit datelor companiei de cercetare de piata Cegedim Romania, in primele zece luni ale anului trecut, cifra de afaceri a Roche Romania a fost de circa 730 de milioane de lei. Dan Zamonea a precizat ca in 2012 compania intentioneaza sa lanseze doua noi produse farmaceutice destinate bolilor oncologice.

Sursa: Ziarul Financiar, Foto: Picasa.com.

Bristol-Myers Squibb ar putea prelua compania biofarmaceutica Inhibitex

January 9th, 2012

Bristol-Myers Squibb ar putea achizitiona compania biofarmaceutica americana Inhibitex, la pretul de 26 de dolari pe actiune. Preluarea ar putea costa producatorul farmaceutic aproximativ 2,5 miliarde de dolari si a fost aprobata de cele doua consilii de directori ale Bristol si Inhibitex. Inhibitex este o companie biofarmaceutica specializata in dezvoltarea de medicamente inovatoare care pot trata infectii grave. In momentul de fata compania desfasoara cercetari in domeniul tratamentului impotriva virusului hepatitei C. “Achizitia Inhibitex are la baza traditia Bristol-Myers Squibb de a descoperi, dezvolta si comercializa medicamente inovatoare in domeniul virusologiei si are in vedere imbogatirea portofoliului companiei cu medicamente noi impotriva hepatitei C aflate in dezvoltare”, a declarat Lamberto Andreotti, director executiv al Bristol-Myers Squibb.

Sursa: WorldPharmaNews.com, Foto: Topnews.in.

Noi informatii privind comercializarea medicamentului Meprobamat, transmise de producator

January 6th, 2012

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a luat recent decizia de a suspenda comercializarea pe piata romaneasca a medicamentului Meprobamat 400 de mg, cutie cu 20 de comprimate, de comun acord cu compania producatoare Zentiva, parte a grupului Sanofi, se arata intr-un comunicat de presa al Colegiului Farmacistilor din Romania. Potrivit documentului, decizia de a suspenda autorizatia de punere pe piata a medicamentului a venit pe fondul deciziei Agentiei franceze de securitate sanitara care a luat o masura similara in urma analizei raportului beneficiu-risc in cazul acestui medicament. Incepand cu 10 ianuarie 2012 autorizatia de punere pe piata a medicamentului expira.

Sursa: Colegiul Farmacistilor, Foto: Newsfox.in.